■ Starea în care se află „pa­cientul România” ne îndreptățește să-i facem ultima spovedanie, pentru orice eventualitate... Dar, poate ajută și dă Domnul să se „însănătoșească”! Henry Ford, cel mai mare (și mai iubit de angajați: primele cartiere sociale, grădinițe, primul care dă salarii decente, asigurări sociale/de sănătate etc.) antreprenor al Americii, fonda­torul firmei auto omonime spu­nea: „Prima pe lista experienței mele de o viață e observația că lucrurile neplăcute trebuie dis­cutate și rezolvate!” Aflăm mereu din anunțuri statistice UE și foruri mondiale (fără să ne mirăm) că suntem ultimii la toate capitolele pozitive, însă „aur&argint” la toate negativele! Sunt „optimiști” din necesitate care speră (fac parte din­tre ei) și aplică motto-ul german: „Dacă nu lupți, ai pierdut de la în­ceput, dacă lupți, ai șanse să câștigi!” Toate „partidele” și caricaturile cu pretenții de politicieni care s-au cocoțat la conducerea centrală și locală a țării se „împopoțonează”, la alegeri și bilanțuri, cu „mărețele” lor realizări: realitatea e mai cruntă și mai amară decât pe vremea lui Cara­giale, mai tragic: și față de perioada socialistă în toate domeniile!

„Artileriștii” jafului național

Povesteau, despre avvva Macarie Egipteanul, că, odată, a urcat de la Sketis pe muntele Nitriei. Când s-a apropiat i-a zis ucenicului său: „Mergi puțin înainte”. Mergând el înainte s-a întâlnit cu un preot al grecilor, căruia îi strigă: „Demone, demone, unde alergi?”. Preotul s-a întors și i-a dat o mamă de bătaie soră cu moartea, apoi a luat toiagul și a fugit. Puțin mai încolo, avva Macarie îl întâlnește alergând și-i zice: „Să fii mântuit, să fii mântuit, om obosit!”. Acela s-a mirat foarte tare, a venit la dânsul și l-a întrebat: „Ce-ai văzut bun în mine, ca să-mi vorbești?”. Bătrânul îi zice: „Te-am văzut obosit și nu știi că te obosești degeaba”. Celălalt îi zice: „M-a străpuns până la lacrimi salutul tău, îndată mi-am dat seama că vii din partea lui Dumnezeu. Adineauri m-am întâlnit cu alt călugăr, care m-a batjocorit și l-am bătut de l-am lăsat aproape mort”. Bătrânul a priceput că era ucenicul său. Preotul păgân i-a îmbrățișat picioarele și i-a zis: „Nu te las să pleci, dacă nu mă faci călugăr”. Și s-au dus împreună unde se afla ucenicul, l-au luat în spate și l-au dus până la biserica de pe munte. Frații au rămas uimiți văzând cu ei un preot păgân. L-au călugărit și datorită lui mulți păgâni au devenit creștini. De atunci avva Macarie obișnuia să zică: „Un cuvânt rău îi face răi chiar și pe cei buni, iar un cuvânt bun îi face buni chiar și pe cei răi”.

*În ”Patericul sau Apoftegmele Părinților din pustiu”, Polirom, 2003, pp. 226-227.