Festivalul Internațional de Film de la Berlin, ajuns la cea de-a 71-a ediție, se desfășoară anul acesta, pentru prima oară în istoria sa, în două etape: prima etapă în luna martie, în format online, adresat criticilor și juriului de specialitate, a doua etapă în luna iunie, cu filme prezentate în cinematografe pentru publicul larg din Berlin (în condițiile în care situația de pandemie o va permite...). Decizia de a schimba formatul de până acum a Festivalului a venit, firește, tot pe fundalul pandemiei actuale, care, din păcate, și-a pus amprenta și pe tot ceea ce înseamnă eveniment cultural la nivel înalt. În acest context, pentru organizatorii Festivalului de Film de la Berlin, decizia de a „împărți” festivalul a fost singura soluție pentru a putea păstra chiar și în condițiile vitrege actuale prezența sa în calendarul celor mai importante evenimente cinematografice ale anului.
Bucluc, nu glumă!
citește articolul
Rândurile de mai jos au fost scrise în urmă cu un an, în perioada sinistră a închiderii bisericilor și a suspendării Paștilor ”până la noi ordine”. Le reproduc mai jos ca să ne amintim ceea ce nu trebuie uitat vreodată și ca să prețuim mai mult vizita Celui ce abia așteaptă să revină în mijlocul nostru.
Altădată ne aflam cu toții în foișorul Cinei, convocați la marea întâlnire. Înaintea icoanelor Îi mărturiseam rătăcirile, necazurile, tristețile și spaimele. Știam că ori de câte ori Îl chemăm, nu întârzie să ne răspundă. Niciodată nu lipsea de la întâlnire. Poposea în mijlocul nostru și ne învăluia în emoție și lumină. La fiecare Liturghie simțeam cum vine în mijlocul nostru, cum zăbovește în dreptul nostru, cum ne atinge inimile, cum ne șterge lacrimile. Simțeam că ne transmite putere și curaj, nădejde și pace. Coborând treptele locului de întâlnire, lumea ni se părea mai frumoasă, florile mai colorate și mai înmiresmate, chipurile oamenilor mai luminoase, cerul mai albastru pentru că între timp fuseserăm amprentați. Noi ieșeam cu El sau mai degrabă El ieșea cu noi în lume și pe toate le înfruntam împreună. Simțeam la nevoie umărul pe care să ne sprijinim frunțile obosite, mâna coborâtă protector pe creștetele noastre, brațul ferm de care să ne agățăm la vreme de înec. Când întunericul părea de nepătruns Îi întrevedeam chipul luminos, când murdăria lumii se prăvălea asupra noastră îi contemplam frumusețea, când asurziți de zgomotele lumii căutam refugiu îi auzeam vocea aproape șoptită. Când foamea și setea ne mistuiau sufletele Îl mâncam și Îl beam din potir.
citește articolul
Creștinismul este „religia iubirii” (Ilarion V. Felea) și „religia religiilor” (Constantin Noica). Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu este numai un întemeietor de religie. Nici Moise, nici Budha, nici Mahomed, nici Lao-tse, sau Confucius, nici Socrate, Platon sau Aristotel, n-au trecut prin ce a trecut Iisus. Nici unul dintre ei n-a murit pe cruce răstignit și n-a înviat. Hristos nu-i cultul lui Mithra sau al lui Osiris (mitologia egipteană). „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?” Iar ei au răspuns: ”Unii, Ioan Botezătorul, alții Ilie, alții Ieremia sau unul din prooroci.” ”Dar voi cine ziceți că sunt?” Și răspunzând Petru, a zis: „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu”. (Matei 16,13-16. Amin, amin, amin!
„Religiosul” și „culturalul” trebuie gândite împreună. Nici teologie fără cultură, nici cultură fără teologie. Mi s-a întâmplat să întâlnesc oameni fără pregătire teologică de specialitate și să discut cu ei ca și cum ar fi avut această pregătire, și invers. În fond, o bună parte dintre „intelectuali”, „oameni de cultură” nu vor altceva decât ca atunci când discuți cu ei ca preot, teolog, să le dai răspunsuri radicale la întrebările lor fundamentale. Vin la tine (unii) ca la „oracolul din Delphi”, iar tu ca preot cucernic și evlavios ce ești trebuie să le dovedești că ești și un bun teolog. Din păcate, la noi „cucernicia”, „evlavia”, „cuvioșia” anesteziază „teologia”... E adevărat că nici dincolo lucrurile nu stau mai bine. În fond pe mine nu mă interesează dacă un „cultural” are și o educație teologică (după atâția ani de ideologizare a creierelor), ci dacă i-a mai rămas ceva simț metafizic, o anume sensibilitate, percepție la cele nevăzute, după cum mă interesează, dacă dincolo de slujbe și predici, în preot mai pot vedea și un om informat, cultivat (istorie, filosofie, știință, artă, etc.), dincolo va să zică de litera tipicului, preotul de după moliftenic...
