O îmbrățișare de doar 20 de secunde duce la secretarea în corp a oxitocinei și a dopaminei, substanțe responsabile pentru starea de bine și dătătoare de bună dispoziție. Oxitocina, supranumită și hormonul dragostei, este produsă în glanda hipofiză și îmbunătățește calitatea somnului, stimulând și întărind sistemul imunitar prin reducerea sau chiar neutralizarea hormonilor de stres, respectiv prin reglarea ritmului cardiac. Un studiu efectuat la Universitatea Carolina de Nord a demonstrat că nivelul cortizolului, hormon secretat de glandele suprarenale în condiții de stres puternic, asociat cu creșterea tensiunii arteriale și a nivelului de zahăr din sânge, a scăzut semnificativ atunci când participanții la studiu s-au îmbrățișat pentru 20 de secunde sau mai mult.
Îmbrățișări interzise
citește articolul
... Moartea nu înţelege gramatica noastră, nu ascultă de nicio regulă, nu poate fi declinată şi nici conjugată cu ceva. Moartea este moarte cum nimicul este nimic în ciuda oricărei încercări de a o scoate din metafizica ei pură. Misterul morţii nu poate fi negociat. Cu „viaţa” se mai poate discuta, cu moartea nu. În om, viaţa e conştiinţă a morţii, dar în sine moartea e „inconştientă” de sensul vieţii, al omului, al valorilor. E oarbă şi acţionează ca atare, nu în virtutea unui raţionament, a unor calcule. În timp ce viaţa te lasă să vorbeşti, moartea te lasă mut. Nu crede în lacrimi, nu-ţi iartă durerea, nu-ţi îmblânzeşte suferinţa, dorul, nu întreabă nici cine eşti, nici ce-ai făcut, nici dacă eşti sfânt sau ticălos, nici de credinţă, nici dacă ai fost necredincios, nici dacă ai fost prinţ efemer al acestei lumi, nici dacă ai fost un cerşetor, nici câtă carte ai învăţat, nici dacă ai fost un măturător de stradă. În faţa morţii toate acestea şi altele asemenea acestora sunt egale cu zero. Moartea, spre deosebire de viaţă, n-are răbdare şi te vrea pentru că te iubeşte în timp ce viaţa pe care ai iubit-o, tocmai ea te-a trădat, încercând în fel şi chip să te distrugă; Moartea nu e ură, dar viaţa este si ură... În faţa morţii toate silogismele noastre, toate sistemele noastre filosofice ar trebui să se reducă la un singur cuvânt: „vai”, iar toată deşteptăciunea şi grozăvia noastră să se smerească, să stea în genunchi. Dimpotrivă, am văzut chipuri semeţe, reci şi am sfârşit în a crede că trufia omenească n-are margini nici chiar în faţa morţii, că în lumea în care trăim şi ne-am „educat” nici faptul morţii, că suntem trecători nu ne mai cutremură, nu ne mai trezeşte la viaţă, că misterul morţii a devenit o simplă hârtie ştampilată, un „certificat de deces” şi o „adeverinţă de înmormântare”... Mister transformat în spectacol grotesc.
Avva Ioan povestea: „Ne-am dus, odată, din Siria la avva Pimen, pentru că vroiam să-l întrebăm despre împietrirea inimii. Bătrânul nu ştia greceşte şi n-am găsit nici tălmaci. Văzându-ne supăraţi, el a început să vorbească greceşte, zicând: „Apa este moale din fire; piatra, tare. Dar dacă agăţăm ulciorul deasupra pietrei, picătură cu picătură apa găureşte piatra. Tot aşa, cuvântul lui Dumnezeu este moale; inima noastră, tare. Omul care ascultă des cuvântul lui Dumnezeu, îşi deschide inima şi se teme de Dumnezeu”.
„Persecuția științifică!”
În volumul „SOCIOLOGIA”, teologul-mucenic Nil Dorobanțu deplânge descreștinarea societății umane moderne (cea a secolului 20, cu analize tăioase pentru țările comuniste din Est, dar și pentru statele capitaliste din Vest). Avva Nil parcă ar fi publicat o „scrisoare deschisă” adresată (din catacombele unde scria, în prigoană) ateilor lumii postbelice:
citește articolul
