”O luase lumea razna. Totul trebuia modificat, refăcut, codificat și, apoi, repus în alte perspective.”
În inutilul efort de definire a unei identități absurd proiectate, mintea trecuse dincolo de limitele admise pentru a reconstrui, artificial, punctul de plecare al unei umanități diverse.
Primăvară!
Picuri de lumină arboraţi tainic printre crengile în floare.
Chiar dacă fiecare anotimp are farmecul, dar mai ales rostul său, recunosc că întotdeauna am iubit primăvara. După gri-ul mohorât al cerului, după strigătul surd al pământului amorțit, nădejdea învierii încolțește. Speranța că totul va fi bine crește cu fiecare ciripit energic al păsărilor, cu fiecare narcisă îmbobocită ce se deschide încetișor, mângâiată de razele încă timide ale soarelui, cu fiecare fir de iarbă tot mai verde, pe zi ce trece.
Verdele... de fiecare dată aștept cu răsuflarea tăiată verdele sănătos al lunii aprilie și mereu l-am asociat cu săptămâna patimilor Mântuitorului, cu slujbele deniilor încărcate cu emoție, poate prea multă ca noi să o putem cuprinde, prea multă ca noi, oamenii, să o putem trăi așa cum se cuvine. Și iată că în acest an mă resemnez și mă mulțumesc să admir natura înverzită de la fereastra apartamentului. Mă voi resemna și voi urmări și deniile de la o altă fereastră, a facebook-ului. Cum s-a ajuns aici? Întrebarea este redundantă, însă atât timp cât stă pe buzele tuturor, îl voi menționa și eu – SARS-CoV-2 sau noul coronavirus care bântuie lumea de la un capăt la altul, așa încât la data de 11 aprilie 2020, la nivel global existau 1 766 855 de oameni infectați, dintre care 108 124 decese, 400 708de oameni vindecați și 1 258 023 cazuri active.
Toată viața noastră nu este decât o încercare de eternizare a efemerului: trăim ca și cum am fi veșnici, nemuritori. Abia o boală, un accident, o pierdere, etc. ne mai trezește la realitate, ne readuce cu picioarele pe pământ. Ar trebui să trăim viața noastră din perspectiva sfârșitului ei, așadar să fim conștienți că orice gest al nostru are valoare veșnică, e înscris în perspectiva eternității; astfel spus, are o conotație transcendentă, metafizică.
Constat că lumea de azi are și ea „nebunia” crucii ei, și mă cutremur când văd că ar vrea să înlocuiască nebunia crucii întru Hristos cu propria ei nebunie. Câtă diferență totuși între cele două „nebunii”! Între „iubirea nebună a lui Dumnezeu” (P. Evdokimov) și nebunia unei lumi fără Dumnezeu.
Cele mai bune roade - pr. dr. Claudiu Băzăvan
Nimic nou sub soare - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumea nu ne va opri din drum - Gabriela Băducu
Atentat asupra Cinei - pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Doar adevărul ne face liberi! - Pr. prof. dr. docent Mihai Valică
Tentația reprezentării simbolice a Învierii -Nicușor Nacu
Destinații coolturale - Dr.phil. Cătălina Ene Onea
Drag mi-e jocul românescu - pr. Eduard Ioan Rădună
Lumină în ceața toamnei - Carmen Elena Toader
Labirintul timpului regăsit - Sabina Ene
Cât a mai rămas din chipul Mariei? - Constantin St. Dogaru
Servit cu îngeri sau demoni
„Sângele vorbește” - Dr. Roxana Constantinescu
Un loc de cinste în ceruri
Dovlecel cu carne de vițel - Marian Paraschiv
