Chiar dacă fiecare anotimp are farmecul, dar mai ales rostul său, recunosc că întotdeauna am iubit primăvara. După gri-ul mohorât al cerului, după strigătul surd al pământului amorțit, nădejdea învierii încolțește. Speranța că totul va fi bine crește cu fiecare ciripit energic al păsărilor, cu fiecare narcisă îmbobocită ce se deschide încetișor, mângâiată de razele încă timide ale soarelui, cu fiecare fir de iarbă tot mai verde, pe zi ce trece.
Verdele... de fiecare dată aștept cu răsuflarea tăiată verdele sănătos al lunii aprilie și mereu l-am asociat cu săptămâna patimilor Mântuitorului, cu slujbele deniilor încărcate cu emoție, poate prea multă ca noi să o putem cuprinde, prea multă ca noi, oamenii, să o putem trăi așa cum se cuvine. Și iată că în acest an mă resemnez și mă mulțumesc să admir natura înverzită de la fereastra apartamentului. Mă voi resemna și voi urmări și deniile de la o altă fereastră, a facebook-ului. Cum s-a ajuns aici? Întrebarea este redundantă, însă atât timp cât stă pe buzele tuturor, îl voi menționa și eu – SARS-CoV-2 sau noul coronavirus care bântuie lumea de la un capăt la altul, așa încât la data de 11 aprilie 2020, la nivel global existau 1 766 855 de oameni infectați, dintre care 108 124 decese, 400 708de oameni vindecați și 1 258 023 cazuri active.
citește articolul
Toată viața noastră nu este decât o încercare de eternizare a efemerului: trăim ca și cum am fi veșnici, nemuritori. Abia o boală, un accident, o pierdere, etc. ne mai trezește la realitate, ne readuce cu picioarele pe pământ. Ar trebui să trăim viața noastră din perspectiva sfârșitului ei, așadar să fim conștienți că orice gest al nostru are valoare veșnică, e înscris în perspectiva eternității; astfel spus, are o conotație transcendentă, metafizică.
Constat că lumea de azi are și ea „nebunia” crucii ei, și mă cutremur când văd că ar vrea să înlocuiască nebunia crucii întru Hristos cu propria ei nebunie. Câtă diferență totuși între cele două „nebunii”! Între „iubirea nebună a lui Dumnezeu” (P. Evdokimov) și nebunia unei lumi fără Dumnezeu.
Din grijă mare pentru sănătatea cetățenilor, guvernul a dispus închiderea bisericilor pe durată nedefinită. De mai bine de o lună preoții cântă și se roagă între pereții goi, dar transmit consolator slujbele on-line, ca și cum focul de pe fundalul ecranului ar ține de cald și tutorialul în care Gordon Ramsay își prezintă rețeta de hamburger ar ține de foame.
Respectând în general măsurile de prevenție, oamenii au acces neîngrădit în supermarket, farmacie, bancă și autobuz, nu și la biserică. Unii au presupus necugetat, alții au acceptat pripit și au încurajat absurd că biserica prezintă un risc de îmbolnăvire net superior. Autoritățile de stat, cu largul concurs și sprijin solidar al multora, au eliminat astfel mii de potențiale focare de infecție, contribuind salutar la grabnica însănătoșire a nației.
Degeaba zice Hristos: ”Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată!” (Ioan 6, 35). Prin îndepărtarea oamenilor din biserici și prin restricționarea accesului la Împărtășanie, la vreme de pandemie Hristos a ajuns să valoreze mai puțin decât o franzelă sau decât o sticlă de apă minerală. ”Nu mai luați, mâncați, Acesta este Trupul meu - posibil contagios, mai ales servit cu lingurița comună - care se frânge pentru voi (câtă risipă!) spre iertarea păcatelor. Nu mai beți dintru acesta toți (afară de situația privilegiată în care vă aflați pe patul de moarte), Acesta este Sângele meu (foarte probabil purtător de microbi, luați distanță!), al Legii celei noi (suspendată până la noi ordine), care pentru voi și pentru mulți se varsă (la fel de inutil) spre iertarea păcatelor! (Matei 26, 26-28). Pâinea coborâtă din cer, hrana vieții, apa cea vie, băutura fără de moarte nu sunt recomandabile, pot dăuna grav sănătății. Jos cu anafura! Sus cu drojdia! Evitați aghiasma! Trăiască berea!
Spațiul de închinare nu primește nici măcar considerația acordată unei farmacii. Altădată ”mulţimea căuta să se atingă de El, că putere ieşea din El şi-i vindeca pe toţi.” (Luca 6, 19). Într-o perioadă în care ne apropiem de vârful pandemiei, mai ales acum nu vă atingeți de El! Puterea de vindecare a rugăciunii? De acord, dar nu și pe timp de boală! Icoane făcătoare de minuni? Posibil, nu și la vreme de molimă! Piramidonul primează binecuvântării, antidepresivele alungă tristețea, gripovit crește speranța de viață!
Biserica nu se bucură nici de respectul cuvenit unui tramvai. Ce i-o fi trecut prin minte Sfântului Petru să compare Biserica lui Hristos cu arca lui Noe, în care își găsesc salvarea cei care primesc Botezul? (vezi I Petru 3, 20). La ce bun că, potrivit regulii arhitectonice, biserica are forma de navă îndreptată spre Răsărit? Cui îi mai pasă de călătoria pe marea învolburată a vieții spre limanul mântuirii? ”Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi!” (Matei 11, 28)? Atenție, deocamdată se suspendă deplasările inutile! Se recomandă totuși atenție mărită la expirarea abonamentului de transport în comun.
Hristos lămurește pentru totdeauna subiectul alimentației sănătoase: ”Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.” (Ioan 6, 53).
Chestiunea protejării și recuperării sănătății a fost de asemenea precizată: ”Au orbit ochii lor şi a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii şi să nu înţeleagă cu inima şi ca nu cumva să se întoarcă şi Eu să-i vindec!” (Ioan 4, 40).
Cu privire la deplasări, recomandările evanghelice sunt clare: ”Umblați cât aveți lumina ca să nu vă prindă întunericul! Căci cel umblă în întuneric nu știe unde merge!” (Ioan 12, 35).
Există totuși o șansă de a pătrunde în biserică, legal și în condiții de maximă siguranță: potrivit instrucțiunilor, spațiul de cult poate găzdui ceremonii religioase (botezuri, cununii, înmormântări) în prezența a maxim 8 persoane. Cum în perioada postului suprapusă stării de urgență, nunțile și botezurile s-au anulat de la sine, rezultă că ai șanse să ajungi la biserică mai degrabă mort decât viu.
Pentru lacrimile care curg pe lângă zidurile bisericilor zăvorâte, pentru suspinele de deznădejde ale celor singuri, pentru rugăciunile nerostite, pentru binecuvântările interzise, pentru Împărtășania refuzată, pentru suferința desconsiderată, cineva, la un moment dat, va răspunde. Nu sunt curios să aflu cine, când și în ce fel va plăti. Dar dacă inconștienții care zădărnicesc combaterea bolii primesc pedepse atât de aspre, vă imaginați că nu le va fi ușor nici celor care, într-o formă sau alta, au zădărnicit întâlnirea cu Dumnezeu. Psalmistul notează o vorbă: ”Pentru necazul săracilor şi suspinul nenorociţilor Mă voi scula, zice Domnul!” (Ps. 11, 5).
La vreme de încercare colectivă cuvintele care vor supraviețui lumii (Matei 24, 35) nu pot fi puse între paranteze, dimpotrivă, abia acum hrănesc inimile, tratează speranța și descoperă drumul.
Ce nu au luat în seamă autoritățile, de atunci și nu doar de atunci, e că repudierea, întemnițarea, umilirea, răstignirea, îngroparea lui Iisus nu au zădărnicit învierea Lui. Când întunericul părea de nepătruns, atunci a țâșnit Lumina! Când suferința și absurdul păreau implacabile, atunci s-a ivit Salvarea! Când moartea părea că se înstăpânise pentru totdeauna, atunci a izbucnit Viața! La ora târzie din noapte când magazinele alimentare, băncile și farmaciile vor fi închise iar tramvaiele retrase la depou, Hristos se va elibera din bisericile încuiate preventiv, redându-ne bucuria de a fi, speranța că vom trece cu bine peste încercare și certitudinea că în curând ne vom regăsi aievea.
citește articolul
Ieri am simțit cum pământul îmi fuge de sub picioare. Deși credeam că tălpile mele stau înfipte în solul cel mai stabil cu putință (Matei 7, 24-25), că mă aflu în spațiul cel mai sigur din această lume, tocmai pentru că nu aparține doar acestei lumi, în locul însuflețit de voi, cei mai frumoși oameni, acolo unde credeam că nimeni și nimic nu mă poate vătăma, totuși pământul mi-a fugit de sub picioare!
Nu mi-am imaginat vreodată că va veni ziua în care, cu mintea întreagă după socotința mea, din rațiuni de igienă și prevenție vă voi invita să vă îndepărtați puțin unii de alții, de sfântul Altar și de sfintele icoane, că voi recomanda să evitați strângerea de mână și îmbrățișarea în spațiul dedicat dragostei. De ieri nu îl mai judec pe Petru deoarece mi s-a părut că aud în surdină un cântec ca de cocoș (Matei 26, 75).
Cu toate acestea tot voi, cei izgoniți, mi-ați făcut frumoasă ziua cea mai urâtă. Dispersați în biserică sau zgribuliți în curte, ieri v-ați rugat ca niciodată până acum. Ieri au fost rostite cele mai pătrunzătoare cuvinte, au fost cântate imnurile cele mai sublime, au fost păstrate cele mai înălțătoare tăceri. Tot ieri am văzut chipuri mai frumoase ca oricând pentru că privirile fuseseră purificate de lacrimi.
”Când pământul fuge de sub picioare și nu ai de ce să te ții, e mai bine să te ții de cer” (Evgheni Vodolazkin, Brisbane). Paradoxal și minunat, pe măsură ce te prinzi tot mai strâns de cer, lumea însăși pare că se preface. Diminețile devin mai promițătoare, primăvara mai strălucitoare, bucatele de pe masă mai gustoase, îmbrățișările mai ferme, iubirile mai mari și mai cuprinzătoare, cuvintele mai vii, tăcerile mai semnificative, icoanele mai limpezi, oamenii mai frumoși.
Prindeți-vă de cer, prieteni! Va veni ziua în care pe toate le vom recupera! (Luca 14, 17). Cât de fericiți eram până în urmă cu câteva săptămâni! De fapt nu eram fericiți pentru că devenisem mult prea ocupați ca să ne dăm seama că suntem fericiți. Între timp vom reînvăța să le prețuim pe toate. Ziua în care le vom reprimi pe toate va fi cea mai frumoasă zi. O zi care nu se va sfârși niciodată.
