Un frate l-a întrebat pe bătrân: „Ce lucru bun să făptuiesc și să trăiesc din el?” Bătrânul a răspuns: „Dumnezeu știe ce-i bun, dar am auzit că un părinte l-a întrebat pe avva Nistheroos cel Mare, prietenul avvei Antonie: «Ce lucru să fac?». El i-a zis: «Nu sunt toate lucrurile egale? Scriptura zice că Avraam era iubitor de oaspeți și Dumnezeu era cu el; Ilie iubea liniștea și Dumnezeu era cu el; David era smerit și Dumnezeu era cu el. Fă ce vezi că sufletul tău își dorește, ca să-i fie drag lui Dumnezeu și ai grijă de inima ta.»”
citește articolul
Cât de aproape îl simți pe Dumnezeu, ascultând muzică (de calitate). Efect purificator: te uiți și te vindeci ascultând. Platon spunea undeva că „muzica e cea mai înaltă formă a filosofiei”, iar E. Cioran că „toate celelalte activități sunt prea omenești în comparație cu ea. Muzica n-are nicio legătură cu ceea ce se petrece aici. Mă îndoiesc serios dacă muzica este vocația oamenilor”. Să nu-l uităm pe L. Blaga care spunea că „singurul argument în favoarea existenței lui Dumnezeu este muzica lui Bach” (o spunea ca poet, desigur). Muzica e temeiul celorlalte muze (Clio, Thalia, Eutherpe, etc.) – nouă la număr – rădăcina myo (myo) trimițând la esența mistică a acesteia. În consecință Muzica este sunetul fundamental al lumii, universului, este logos-ul sonor, prin care cosmosul a devenit imn, laudă Creatorului. Înainte ca omul să înceapă a cânta pe pământ, îngerii, lumea nevăzută, au pus acolo în cer temeiul: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot, plin este cerul de mărirea Lui!” (Isaia 6, 3). Esența Muzicii ne scapă: nu știm de ce omul se exprimă mai bine prin Muzică. De ce cântă? De ce Logos-ul se lasă din adâncimile lui revelat prin cânt? O teorie mai nouă asupra Universului vorbește în termeni metaforici despre acele „supercozi” ca niște vibrații ale energiei sonore care țâșnind din acel ton, sunet originar, imprimă lumii armonia, ritmicitatea, simetria. În structura ei, lumea este expresia muzicală a formei matematice a acesteia, o orchestră care interpretează marea simfonie sub bagheta nevăzută a Marelui Dirijor. Marii artiști nu sunt decât niște diaconi: „nu vă serviți de muzică, ci slujiți-o!” – marele D. Lippati.
”Sensul vieții este să îți găsești darul.
Scopul vieții este să-l dăruiești” (Pablo Picasso)
citește articolul
„Să ne trezim din mormântul lașității și să înviem în duhul martirilor și al sfinților închisorilor." (părintele Justin Pârvu)
România: o floare rară pe stâncile deloc prietenoase ale istoriei. Grațioasă, delicată și totuși a dat dovadă de multă putere în fața furtunilor prin care a trecut. Mereu dușmănită, adesea atacată, prea mult jefuită și greu încercată. Am citit undeva că „singurul vecin care i-a fost cu adevărat prieten și care nu a trădat-o niciodată a fost Marea Neagră.”
citește articolul