În greaca veche ironia (eirōneía) este o figură de stil. Prin ea locutorul ține să spună contrariul a ceea ce vrea să se audă. De aceea, semnificațiile pe care le folosește cel care știe să utilizeze arta ironiei sunt efectiv opuse sensului pe care ele le au în mod obișnuit. Constat, astfel, la mulți dintre cei care-mi spun că sunt ironici sau că utilizează ironia că sunt efectiv departe de ideea pe care o sugerează ironia. Acesta este semnul că oamenii utilizează cuvinte fără a le cunoaște semnificația reală. În schimb, au sentimentul (fals, de altfel) că știu ce fac atunci când le utilizează. Pe românește spus: „lasă-mă, nu mă învăța tu, că știu ce spun!”
Omul care se dorește ironic, crezând că face binele, nu știe ce înseamnă ironie atunci când, prin acțiunea sa, sfârșește prin a râde de celălalt. Am considerat întotdeauna zeflemeaua legată de unele persoane ca un semn de slăbiciune… al zeflemitorului. Problema devine delicată atunci când ea este greșit aplicată sub forma ironiei. În fapt, zeflemeaua nu are nimic de-a face cu autentica inteligență, în timp ce ironia da. Trebuie specificat însă, că numai în actul inteligent omul poate găsi resurse care aplică fără nici un fel de dificultate metoda ironiei. Pentru asta, el trebuie să înțeleagă frontiera care desparte zeflemeaua de ironie. Pentru că oricâtă creativitate ar sta în spatele unei persoane, aceasta nu-l scutește să cadă în banalitate. Chiar dacă face jocul mulțimii care așteaptă „pâine și circ”!
citește articolul
În timpul rugăciunii, pe substanța timpului se poate scrie cu lumina de laser.
În ultima perioadă, vremea a avut un comportament sinusoidal: ploaie, canicula, ploaie, caniculă... Cel puţin frecvenţa să fie accesibilă, ne spunem, pentru ca organismul să se poată adapta şi să ne rugăm să nu mai fie inundaţii. Domnul să aibă grijă de noi!
citește articolul
Una din cele mai nostime scene din Vechiul Testament îl are protagonist pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, cel care înainte de a le demonstra conaţionalilor săi cine este Dumnezeul cel Viu şi Adevărat, se distrează copios pe seama aşa zişilor profeţi ai idolului baal. Episodul, consemnat la III Regi, 18, 22-40, dovedeşte că sfinţii nu sunt înzestraţi doar cu calităţi excepţionale, ci şi cu un inerent simţ al umorului.
Şi a zis Ilie către popor: „Prooroc al Domnului am rămas numai eu singur, iar prooroci ai lui Baal sunt patru sute cincizeci de oameni şi prooroci ai Aşerei patru sute. Daţi-ne doi viţei; el să-şi aleagă unul, să-l taie bucăţi şi să-l pună pe lemne, dar foc să nu facă, iar eu voi tăia bucăţi pe celălalt viţel şi-l voi pune pe lemne şi foc nu voi face. Apoi voi să chemaţi numele dumnezeului vostru, iar eu voi chema numele Domnului Dumnezeului meu.
citește articolul
Dincolo de vocația de monarh, Majestatea Sa a manifestat o vocație spirituală, un fel de isihasm etic și moral.
Personalitatea Regelui Mihai al României va reprezenta întotdeauna un capitol sensibil și fascinant al istoriei țării noastre, o lecție de viață pe care orice conștiință responsabilă trebuie să o învețe.
citește articolul
