O săptămână lungă, după o lună plină de întâlniri și câteva experiențe tari. Unele intelectuale, altele spirituale. Nu știu cum se face, însă le rețin doar pe cele spirituale. Zilele acestea sunt parcă mai pline de ele. Și, într-un fel, fiecare trimite la un sens pe care nu-l descoperisem până acum. Călătoresc spre Zürich cu un prieten, istoric al religiilor, și el. Protestant spre agnostic, ateu. Nu-l pot defini încă. Află că sunt de confesiune și de convingere creștin-ortodoxă. Discret, nu mă întreabă dacă sunt practicant. Nici eu nu consider că este necesar să-i fac confidențe spirituale. Vorbim de-ale noastre iar el devine din ce în ce mai curios să afle despre ortodoxia românească. Nu știu cum am ajuns de la fenomenologia și statutul epistemic al certitudinii la ortodoxia românească, însă am ajuns. Concentrat să-i definesc această parte a ortodoxiei, îi spun - dintr-o dată - că astăzi este începutul Postului Paștelui. Totul se oprește aici. Mă întreabă, cu o curiozitate pe care într-o zi mă voi strădui să o adun în cuvinte, ce înseamnă exact pentru un creștin ortodox să țină post. Stau puțin pe gânduri, îmi storc creierii până la epuizare și-L rog pe Domnul să mă ajute să uit toate cuvintele și cărțile pe care le-am citit, pentru a mă păstra doar la cele care pot fi utile pentru ca ele să-l atingă direct în suflet.
citește articolul
„Cei mai buni oameni sunt toți nebuni” F.M. Dostoievski
citește articolul
Îndurăm multe și de prea mult timp. Ne rugăm stăruitor la icoane, ne plângem primului ieșit în cale de vreme și vremuri, bombănim tenace și înjurăm cu sete, dar răbdăm în continuare. Am însușit și am întreținut de-a lungul veacurilor morbul plecării capului, al înghițirii pe nemestecate, al tăcerii fricoase. Umilința ne-a intrat în oase. Și nu e vorba de smerenie, știința supremă a golirii de sine și a umplerii cu Dumnezeu, ci de obediență și lașitate. Am exersat atât de mult condiția boului înhămat la carul aurit al stăpânilor, încât le-am indus acestora convingerea că nu ne pot trata altfel. Lipsa noastră de reacție le-a permis stăpânilor să ne dispreţuiască profund și să ne exploateze cu voluptate.
Sunt încredințați, bunăoară, că numai ei, stăpânii, poartă creier în mod legitim și dețin în administrare Adevărul. Robii nu au nevoie să gândească și nici voie. Dacă un supus comentează sau critică, se cheamă răzvrătit sau infiltrat. Trebuie numaidecât redus la tăcere, prin momeli, ameninţări sau sancțiuni. Dacă nu se potolește, nu are ce căuta în sistemul perfect creat de stăpâni. Se va găsi deîndată un altul dispus să se înrobească pentru mărunte avantaje.
citește articolul
Odată, avva Agathon călătorea împreună cu ucenicii săi. Unul dintre ei a găsit o păstaie verde pe drum și-i zice bătrânului: „Părinte, poruncești s-o iau?”. Bătrânul s-a uitat lung și cu mirare la el și-l întreabă: „Tu ai pus-o acolo?”. „Nu”, răspunde fratele. Bătrânul: „Atunci cum vrei să iei ce n-ai pus?”
***
citește articolul
