Un frate de la Chilii era tulburat de traiul în singurătate. S-a dus la avva Teodor de la Ferme și l-a întrebat ce să facă. Bătrânul i-a zis: „Mergi, smerește-ți gândul, supune-te și trăiește laolaltă cu alții”. După un timp se întoarce la bătrân și-i zice: „Nu-mi găsesc liniștea nici împreună cu alții”. Bătrânul îi zice: „Dacă nici singur, nici cu alții nu-ți găsești liniștea, de ce te-ai făcut călugăr? Oare nu ca să înduri necazuri? Spune, de câți ani porți schima?”. „De opt ani” a răspuns el. Atunci bătrânul i-a zis: „Eu port schima de șaptezeci de ani și nici o singură zi n-am fost liniștit. Și tu în opt ani vrei să dobândești liniștea?”. Auzind acestea fratele a plecat întărit.
”Numai pe cruce moare cineva cu mâinile întinse.” (Sfântul Atanasie cel Mare)
Odată ajuns în spațiul protector al bisericii, un privitor atent va remarca gestul frecvent prin care persoanele zugrăvite în icoane obișnuiesc să își exprime starea de spirit: îmbrățișarea. Aproape orice privire îndreptată spre pereții pictați dezvăluie o nouă îmbrățișare!
citește articolul
Ingrediente:
- 1 kg și jumătate de midii;
citește articolul
„Oricine va primi, în numele Meu, pe unul din aceşti copii, pe Mine Mă primeşte” (Mc. 9 :37).
Adult în devenire, copilul este ființă deplină, susținut interior de potențialitățile ființei. Pentru că lumea lui este concentrare de esențial, copilului îi reține atenția doar ceea ce-i atinge interioritatea, adică adevărul cuprins în condiția lui absolută, nealterată de judecăți de valoare. Incapabil să agrege cuvintele în judecăți absolute, copilul nu experiază ca adevăr conceptual ceea ce receptează, ci ca evidență trăită nemijlocit. Pentru că el nu cunoaște și nu participă încă la experiența lumii, la acumulările ei conceptuale, copilul interiorizează în chip natural lumea, trăind-o ca revelație a iubirii dumnezeiești. Într-un fel, copilul experiază esențialul.
citește articolul
