Lumină în ceața toamneiCarmen Elena Toader 23.09.2024
Miros de floare și de lumină...
Miros de stele străfulgerând ...
Miros de floare și de lumină...
Miros de stele străfulgerând ...
”Am fost un copil care a crescut într-o poveste cu flori și sfinți...”
Bunica mea, Elena, care m-a crescut în duhul Scripturii și mi-a ghidat pașii cu răbdare și căldură pe cărarea strâmtă, dar luminoasă, ce ducea la biserică, mi-a insuflat pasiunea pentru frumos, pentru culoare, pentru armonie. Crescând, aveam să pătrund eu însămi într-o lume specială plină de minuni.
”Astfel de necazuri ne sunt puse înainte doar ca să ne construim o scară a vieții”
Deși născută în purpură, destinul Principesei Ileana a României a fost unul greu încercat. Ceea ce a ajutat-o să se ridice după fiecare lovitură a fost credința în Dumnezeu și munca în slujba aproapelui, ea înțelegând că rostul unei persoane cu statutul său este de a servi, cu toate forțele sale, Binele.
“Dacă mori înainte de-a muri, nu vei muri când vei muri.” (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul)
Ceea ce, la prima vedere poate părea un exercițiu de dicție, este de fapt un adevăr adânc cuprins în câteva cuvinte. Simplitatea ajunge mereu la inimă și nu naște dubii. Ca și în povestea în care diavolii căutau cel mai nimerit loc în care să ascundă fericirea omului. Gândeau:”Adâncul oceanului sau vârful munților n-ar descuraja omul, temerar din fire, s-o caute. Dar dacă am așeza-o taman în sufletul lui, acolo unde nu s-ar gândi niciodată s-o caute, izbânda noastră ar fi deplină”. Și se pare că așa au și făcut. Dovadă permanenta risipire în afara noastră și perpetua concentrare de-a alerga după himera fericirii.
Am ales să închei sumara prezentare a paginilor de “Jurnal” cu cel mai frumos capitol, cel care m-a legat cu sufletul de arta Dlui Vasile Pascu: mănăstirea Recea, din Vrancea, loc binecuvântat, izvor de credință și ascultare așezat în inima dealurilor. Locul în care am auzit vorbindu-se despre Domnia Sa cu recunoștință, deosebit respect și infinită dragoste.