Povesteau despre avva Macarie că, odată, fiind el plecat, i-a intrat un hoț în chilie și când s-a întors, l-a găsit pe hoț încărcându-și cămila cu lucruri. El a intrat în chilie și a început să-l ajute pe acela să care lucrurile. După ce a încărcat tot, hoțul s-a apucat să bată cămila, ca să se scoale în picioare, dar cămila nu vroia și pace. Văzând că nu se scoală, avva Macarie a intrat în chilie și a căutat o săpăligă. A luat-o și a pus-o pe cămilă zicând: „Uite, frate, asta căuta cămila”. După care bătrânul a bătut-o peste un picior și i-a zis: „Scoală-te”. Îndată cămila s-a sculat și, datorită vorbei lui, a mers câțiva pași. Apoi iar s-a așezat și nu s-a mai sculat până când nu s-a descărcat toate lucrurile furate. După aceea a plecat.
-prelucrare imaginară-
Adevărul se pogora de la „Ierusalim” la „Ierihon” și a căzut între tâlhari (opinii, păreri), care, după ce l-au dezbrăcat și l-au rănit, au plecat, lăsându-l abia viu. Din întâmplare filosofia se pogora pe calea aceea și văzându-l, a trecut pe alături. De asemenea și știința ajungând la acel loc și văzându-l, a trecut pe alături. Dar teologia, mergând pe cale, a venit la el și văzându-l, i s-a făcut milă de el. Și apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn și vin (Sfintele Taine) și punându-l pe dobitocul său (limbajul teologic, predica, etc.) l-a dus la o casă de oaspeți (Biserica adevărului, Adevărul bisericii) și a purtat grijă de el (l-a păstrat ca pe darul cel mai de preț, așa rănit). Iar a doua zi (în timp), scoțând doi dinari (gândirea și experiența patristică răsăriteană), i-a dat gazdei (Bisericii) și i-a zis: „Ai grijă de el” (Păzește Adevărul în legătura păcii și a dragostei, nedespărțit, nedezbinat) și de vei mai cheltui (de va fi nevoie, să te lupți pentru păstrarea unității lui, până la moarte) eu, când mă voi întoarce, îți voi răsplăti (să-l păstrezi până la venirea mea). „Care dintre acești trei – filosofia, știința, teologia - ți se pare că a fost aproapele celui ce căzuse între tâlhari?” Iar el a zis: „Cel care a făcut milă cu el”. Și Iisus a zis: „Mergi de fă și tu asemenea”.
A ajunge în împărăţia cerurilor este o sarcină de o viaţă.
citește articolul
În Înviere este dat tot răspunsul!
Timpul meu nu-mi aparține. Nu mi-a aparținut niciodată. Este doar o repetiție de daruri pe care le primesc continuu preț de o idee, de sensuri instantanee pe care le fructific sau nu, o căutare care sfârșește într-o altă căutare.
citește articolul
