„Să ne rugăm a primi harul curajului ori harul răbdării, adică pe cel mai adecvat câmpului de luptă pe care avem a face față răului și modului de provocare ales de Adversar.“ – Nicolae Steinhardt, Jurnalul Fericirii
Căutând o referință în bibliotecă, privirea îmi rămâne pe titlul „Mistuiri din vremea pandemiei“ și mă încearcă un sentiment ciudat: aș vrea să cred că pandemia a fost cândva, demult și totul a trecut. Pe de altă parte, îmi pare că toată nebunia abia acum a început. Trebuie să recunosc că pentru prima dată îmi este greu să aștern câteva rânduri pe hârtie, acum, când incertitudinea nu este nici pe departe gata de a fi clarificată, când parcă ne afundăm cu fiecare zi ce trece în cel mai întunecat abis pe care l-am putea imagina, când timpul pare că stă pe loc și ne sufocă cu angoasele, fricile noastre, dar mai ales cu aversiunea unuia față de altul.
citește articolul
În parcul de lângă casă s-a format în urma ninsorilor abundente din ultimele săptămâni un derdeluș natural, care în doar câteva zile a schimbat total peisajul din jurul lui. Nu numai că i-a atras ca un magnet pe toți cei dornici de aer proaspăt și săniuș, devenind dintr-odată atracția principală a locului, dar parcă această mică formă de relief rotund, acoperită acum cu zăpadă, a reușit peste noapte (la propriu) să transforme lumea dintr-o lume tristă și posomorâtă, chiar posacă în ultima perioadă – mergând parcă din inerție într-o direcție neclară și de alții impusă – într-o lume a bucuriei, o lume a râsetelor și a șotiilor, a obrajilor roșii și a amintirilor de iarnă frumoasă în curs de formare.
La Berlin se zâmbește din nou
citește articolul
Cum ar fi fost opera lui Leonardo dacă artistul ar fi avut mijloacele de azi? Dar pânzele lui Bruegel? Ce muzică ar fi compus Bach pe sintetizatoarele lui Jean Michel Jarre? Cum ar fi fost arta lui Praxiteles sau a lui Fidias?
Surâsul viu al Monei Lisa
citește articolul
”Spune oamenilor că deși am murit, sunt viu!” (sfântul Ioan Maximovici)
citește articolul
