Dragii noștri,

Să nu vă mire formula de adresare, nici să o considerați folosită în zeflemea. Chiar ne străduim să luăm în serios îndemnul Mântuitorului (Matei 5, 44) de a vă iubi deși ne urâți, de a vă binecuvânta deși ne înjurați, de a rosti rugăciuni pentru voi deși ne batjocoriți și umiliți. Cu toate că nu ne este întotdeauna ușor să ne rugăm pentru voi, ne-ați devenit mai familiari decât vă imaginați și probabil decât vă doriți câtă vreme chipurile și vorbele voastre ne vin în minte ori de câte ori ajungem la enunțul ”și ne iartă greșelile precum și noi iertăm celor ce ne greșesc!”. Vă convine sau nu, ne convine sau nu, vă purtăm în noi ca pe niște răni deschise și ca pe o măsură a propriilor noastre greșeli.

”Suntem noi altfel decât sub umbrela protectoare a Providenței?”

Exercițiul de decriptare a realității – evaluat de manieră reducționistă drept „filosofic” prin chiar ignorarea faptului că filosofia este o elaborată arhitectură a gândirii – trebuie condus printr-o interogare țintită a datelor de care dispunem, și nu dinspre tendința de a da sentimentelor forme absolute.