■ Mistuirile sufleteşti şi neliniştile pastorale consemnate de Părintele doctor Mihai Claudiu BĂZĂVAN în cartea „Jos anafura, sus drojdia!”, la vreme de pandemie isterizată şi de amânare sine die a sfintei Euharistii, la prima vedere par doar frământări „de ficţiune pastoral-liturgico-sociale”, unde îşi exprimă nemulțumirea, uimirea şi consternarea faţă de felul cum s-a „gestionat” viața liturgică a Bisericii Ortodoxe Române, în perioada stării de urgenţă.
■ Cartea, însă, este o diagnoză excelentă a timpului prezent, care prevede o sumbră prognoză eshatologică a lumii, întrucât alun-gând pe Dumnezeu din creaţia Sa, „peste noapte șandramaua de lux s-a năruit, fiind construită pe interese meschine şi susţinută de aburii orgoliului, deoarece lumea artificială nu putea rezista la nesfârşit; Turnul Babel s-a prăbuşit”.
citește articolul
”Să-I deschidem ușa sufletului și să lăsăm Pruncul să prindă viață în noi!”
„Interesant este faptul că în limba ebraică, Betleem se traduce prin Casa pâinii - „Eu sunt pâinea vieții.“ – Ioan 6, 48, iar în limba arabă prin sintagma Casa cărnii. Mai mult decât atât, prin expresia Sfinte Tare din cadrul imnului Trisaghion („Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără de Moarte, miluiește-ne pe noi!“) se face referire la Fiul Lui Dumnezeu, la adevărul întrupării Sale, Dumnezeu S-a făcut om, a devenit palpabil, carne și oase, pentru fiecare dintre noi.“ Acestea sunt cuvintele părintelui, al căror ecou încă răsună în amintiri și prin care retrăiesc aceleași sentimente avute cu ceva timp în urmă, în biserica Nașterii Domnului din Betleem.
citește articolul
”Pocăința omului schimbă planurile lui Dumnezeu.” (Sfântul Paisie Aghioritul)
citește articolul
Într-o povestire din Pateric se vorbește despre avva Ioan Kolobos (gr. ”cel pitic”) că, odată, l-a rugat pe Dumnezeu să îi smulgă patimile, devenind fără griji. S-a dus și i-a zis unui bătrân: ”Părinte, m-am liniștit, nu trebuie să mă mai războiesc cu nici o patimă!” Bătrânul îi zice: ”Du-te degrabă și roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea războiul înapoi, ca să-ți revină zdrobirea și smerenia pe care le aveai! Sufletul nu înaintează decât războindu-se!”. S-a rugat și, după ce a primit din nou războiul, nu mai cerea să-i fie luat. Acum zicea: ”Dă-mi, Doamne, răbdare în lupte!” (Patericul sau Apoftegmele Părinților din Pustiu, ediție de Cristian Bădiliță, Vremea, 2015, pp. 161-162).
De la începutul primăverii, răului i-a fost îngăduit să coboare pe pământ și să instaureze, în stilul caracteristic, frică, incertitudine, absurd, isterie, disperare și neputință. Lumea pare capturată de forțe iraționale și nimic nu prevestește o apropiată eliberare. Trepădușii iadului își fac de cap, devorând speranțe, zâmbete și îmbrățișări, stricând minți, pietrificând inimi, denaturând realitatea, înnegurând perspectiva. Oamenii caută răspunsuri și soluții, fără rezultate concrete. Depășite de gravitatea problemelor și măcinate de neîncrederea propriilor cetățeni, guvernele lumii nu pot împiedica degradarea tot mai alertă a siguranței sociale. Categorii profesionale sunt amenințate in corpore cu dispariția, numeroase firme cu falimentul și angajații lor cu sărăcia, sistemul sanitar se sufocă. Un fior rece străbate coloana vertebrală a lumii. Psalmistul se dovedește încă o dată fidel purtător de cuvânt al stării noastre de spirit: ”Că ne-ai smerit pe noi în loc de durere şi ne-a acoperit pe noi umbra morţii.” (Ps. 43, 21).
citește articolul
