„...Și acriturile au rolul lor”
Un grădinar și-a pus în gând să cultive în grădina lui cele mai bune mere din lume. Fire hotărâtă, a colindat peste mări și țări după sămânța cea mai bună, a practicat altoiri și selecții artificiale și, după nenumărate încercări și mulți ani, a reușit într-un final să obțină mere neîntrecute la gust și frumusețe. Încântat peste măsură, i-a trimis vorbă prietenului său: „Să-ți faci timp să vii la mine ca să mănânci mere cum nu ai mai întâlnit în viața ta!” Prietenul i-a promis, dar nu a venit. I-a trimis din nou vorbă: „Prietene, vino să mănânci cele mai bune mere!” Dar prietenul iarăși s-a eschivat. L-a chemat încă o dată: „Vino la mine, am cele mai bune mere din lume, vreau să guști din ele!” De fiecare dată omul zicea că vine, dar nu venea. Grădinarul nostru întâi s-a mirat, pe urmă s-a întristat și apoi s-a supărat: „De ce nu vine? Îl credeam prietenul meu, cu el aveam de gând să împart cele mai gustoase mere, rodul muncii și al pasiunii mele. Mă voi duce să îi cer socoteală!” A dat buzna și l-a întrebat direct: „Să-mi spui fără înconjur: de ce nu vii la mine?” Prietenul s-a fâstâcit pe moment și neavând încotro, i-a spus: „Odată am trecut pe lângă grădina ta. Vântul scuturase câteva mere care stăteau împrăștiate pe drum, lângă gard. Știind că ai cultivat merele cele mai bune, m-am aplecat și am ridicat unul, cu gândul că mă voi desfăta. Dar când am mușcat din el, ce oroare! Oțet curat! Crede-mă, prietene, niciodată nu am gustat ceva mai oribil! Și-atunci mi-am dat seama că tu îți bați joc de oameni cu lăudăroșenia ta și că ești cultivatorul celor mai rele mere din lume!” Grădinarul a râs cu poftă. „Și tu ai căzut în capcană? Să-ți explic. Având un soi atât de ales în mijlocul grădinii, m-am lovit de următoarea problemă: cum să-mi feresc avuția de hoți și de puzderia de copii care mi-ar fi pustiit grădina? Atunci mi-a venit ideea să plantez în jurul gardului pomi cu fructe imposibil de mâncat. Cel care ar fi sărit peste gard, gustând din ele, s-ar fi scârbit și mi-ar fi lăsat în pace grădina. Și-acum hai cu mine să mănânci cele mai bune mere!” (după Richard Wurmbrand, „Îmbătat de dragoste”, Stephanus, 2017, p.79)
citește articolul
Un preot misionar din Africa le vorbea odată localnicilor despre dragostea Mântuitorului. Deodată, un bătrân care auzea pentru prima oară Evanghelia, sări în picioare și întrebă: ”Cu adevărat Iisus a suferit atâtea și a murit pentru noi?” ”Da, îi răspunse misionarul, acesta este adevărul!” Bătrânul întrebă din nou: ”S-au întâmplat toate lucrurile întocmai cum le spui? Ai fi în stare să juri că s-a întâmplat așa?” ”Da, lucrurile s-au petrecut întocmai!”, îl asigură misionarul. Atunci bătrânul spuse: ”O, dacă este așa, atunci voi, creștinii, nu aveți inimă –preotul rămăsese buimac – pentru că, într-un asemenea caz, n-ați putea vorbi despre o asemenea dragoste fără lacrimi! O, Iisuse, Tu, Dumnezeul creștinilor, dacă este adevărat numai jumătate din cele pe care slujitorul Tău le spune despre Tine, eu vreau să fiu ucenicul Tău!” Bătrânul s-a învrednicit mai târziu de o moarte de martir. A fost ucis de păgâni chiar în ziua Botezului, urcând la cer fără de păcat. (după Richard Wurmbrand, ”Cele 7 cuvinte de pe Cruce”, Stephanus, București, 2017).
Debutul perioadei Triodului coincide cu lansarea seriei de cursuri intensive despre Dumnezeu, despre om și despre lume pe care Biserica le predă până în ajunul Paștilor. În următoarele săptămâni devenim candidați la iluminare, învățăcei la școala pocăinței și a fericirii, a smereniei și a bunătății, a rugăciunii și a neprihănirii. Deși cursurile au caracter opțional, de frecventarea acestora depind în mare măsură cât de mult vom învia la final de drum și cât cer se va deschide în dreptul nostru la linia de sosire.
citește articolul
Se așezară în așa fel încât fiecare să vadă fața celuilalt. Nu se cunoșteau dinainte, dar acea voce stranie, mai frumoasă decât toate vocile auzite vreodată, îi vorbise fiecăruia despre misiunea încredințată lui și celorlalți doi. Nu știau exact timpul sau locul de întâlnire, se încredințaseră pur și simplu Duhului care îi ghidaseră din direcții opuse în acea parte a deșertului, aproape de ora înserării.
Capetele li se înclinară simultan, mâinile li se încrucișară pe piept și rostiră împreună această rugăciune de mulțumire: ”Tată a toate, Dumnezeule, ce avem aici de la Tine este. Primește mulțumirea noastră și ne binecuvintează și fie să facem pe mai departe voia Ta!” Odată cu ultimul cuvânt ridicară ochii și se uitară unul la celălalt cu uimire. Fiecare vorbise într-o limbă neauzită până atunci de ceilalți și totuși fiecare înțelesese perfect ce se spusese. Sufletele lor se înfiorară de emoție divină, căci prin acest miracol recunoscură Prezența divină.
citește articolul
Când un copil moare la fiecare cinci minute, când zilnic sunt raportate zeci și sute de morți în vreme ce fiecare tabără clamează noi performanțe militare, când suferința și absurdul cuprind milioane de oameni și siguranța întregii lumi este pusă în primejdie, un singur sentiment s-ar cuveni să ne domine: mila de toți și de toate!
Milă de copilul care nu încetează să o strige pe maică-sa dispărută sub ruinele casei.
citește articolul
Sala mare a teatrului era arhiplină. Din clipă în clipă avea să înceapă spectacolul anunțat cu multă vâlvă și gândit de comuniști ca o bătaie de joc la adresa Utreniei Paștilor și a ortodocșilor din localitate. De-a lungul întregii Săptămâni a Patimilor afișe imense și bătătoare la ochi fuseseră expuse în văzul tuturor, în cele mai aglomerate locuri ale orașului.
Slujba de înviere comunistă!
citește articolul
