Pe muntele Athlibis trăia un mare isihast şi într-o zi au venit peste el hoţii. Bătrânul a strigat, vecinii l-au auzit, i-au prins pe hoţi şi i-au trimis la guvernator, iar acesta i-a întemniţat. Atunci fraţii s-au întristat, zicându-şi: ,,Din cauza noastră au fost predaţi’’. S-au sculat, s-au dus la avva Pimen şi i-au povestit totul. El i-a scris bătrânului [isihast] următoarele: ,,Gândeşte-te unde a fost prima trădare şi o vei vedea şi pe a doua. Căci dacă nu ai fi trădat mai întâi bunurile lăuntrice, nu ai fi făcut nici a doua trădare’’. Ascultând scrisoarea avvei Pimen – care era renumit în tot ţinutul, deşi nu ieşea din chilia sa – bătrânul s-a sculat, s-a dus în oraş, i-a scos pe toţi hoţii din închisoare şi i-a eliberat de faţă cu toată lumea.

• Banul: umbra propriului nostru trup de care încercăm în zadar să fugim.
• Oamenii te iau în serios doar dacă îi plăteşti pentru asta.
• Banul: simbolul cel mai des invocat.
• Dacă ar fi existat numai oameni cinstiţi, banii nici nu ar fi fost inventaţi.
• Banul compromite tot ce cumpără.
• Cumpărăm doar lucrurile pe care nu le putem face noi înşine.
• Cumpărăm după cum e marfa, nu după cum e preţul.
• Atâta vreme cât averea noastră se măsoară în bani, e normal să nu fim darnici.
• Banul e ultimul lucru care îţi trebuie când îţi doreşti cu adevărat ceva.
• Dacă vrei să îmi cumperi ceva nu mă duce la magazine. Acolo toate lucrurile au mai fost cumpărate o dată de cei care le vând.